Bentley organizeaza drive test pe gheata in Finlanda pentru 9.000 euro

Bentley Motors organizeaza in Finlanda sesiuni de drive test pe gheata in perioada 16 februarie-10 martie 2009, la un pret intre 7.600 si 9.000 euro, potrivit companiei. Modelele de lux care vor fi conduse pe gheata sunt din seria Continental si au puteri intre 560 CP si 610 CP. Dupa primirea instructiunilor de test, masinile vor trece peste un lac inghetat din centrul Finlandei. Locul unde se desfasoara testul este la numai 60 km de Cercul Arcic.
Temperaturile in Finlanda in februarie ajung de obicei la – 30 grade celsius.
Unul dintre participantii la testul Bentley este pilotul Juha Kankkunen, care a stabilit anul trecut un record de viteza pe gheata conducand un Bentley Continental GT.
Evenimentul de drive test pe gheata din 2009 este al patrulea, programul incepand in 2006.
Despre Bentley Motors
Bentley Motors si-a deschis reprezentanta in Romania in septembrie 2008, sub numele Bentley Bucuresti, detinuta de Porsche Romania.
In prezent in Romania sunt 135 Bentley inmatriculate, la care se mai adauga 14 Bentley inmatriculate in alta tara.
Tinta de vanzari pentru Romania anul acesta este de 5 unitati Bentley, iar pentru anul viitor compania se asteapta la vanzari de 40 unitati.
Modelele Bentley care pot fi comandate in Romania sunt Continental GT (153.900 euro), Continental GT Speed (175.950 euro), Continental Flying Spur (152.400 euro), Continental Flying Spur Speed (172.800 euro), Continental GTC (169.000 euro), Arnage R (231.700 euro), Arnage T (244.600 euro), Arnage RL (268.900 euro), Azure (289.700 euro), Brooklands (294.900 euro).
Vezi si alte evenimente